În clasa a IV-a am ales ca temă pentru decor jocul de Lego. Astfel, cărămizi colorate și vesele ne-au decorat pereții pentru începutul de an. În aceeași idee, am ales și elementele-surpriză care i-au așteptat pe elevi pe bancă, în prima zi.
Cum noi am fost ”generația fără manuale”, nu s-a întâmplat niciodată să-i aștept pe elevi cu manuale pe bănci, așa că a trebuit să improvizez de fiecare dată, pentru ca prima zi să fie una veselă, plină de zâmbete și bucurie.
În fiecare an le-am pregătit elevilor ceva special. În clasa a IV-a, într-un plic ”vesel”, cu ochișori și zâmbet larg, le-am pus:
Simplu și cu bucurie, am trecut prin toate activitățile generate de obiectele din plic. La finalul primei zile de școală, ne simțeam cu toții pregătiți, calibrați, pentru un nou an școlar. Mai ales că la final, am gustat cu toții câte o brioșă-Lego, absolut delicioasă.
Inimioara realizată din cărămizile elevilor, așezate la locul potrivit.
Borcanul care călătorește în timp 🙂
Brioșe cu piese Lego
În plicurile vesele fiecare a primit: o cărămidă, un breloc, un bilețel și un creion. Câte un plic pentru fiecare elev. Pe bilețel au scris un mesaj pentru ei înșiși. Ei, cei de la finalul clasei a IV-a. Toate bilețelele au ajuns în borcan, iar borcanul l-am deschis în ultima zi de școală.
6 Comments