Despre Aspire for Teachers 2017

Despre Aspire for Teachers 2017

Despre Aspire for Teachers 2017

 

Pe final de august, când lumina devine caldă și aurie, am avut bucuria și onoarea de a participa la desfășurarea programului Aspire for Teachers, în Poiana Brașov. Ecourile minunii la care am participat încă răsună în mine și o să răsune mult timp de acum înainte fiindcă a fost o experiență cu bătaie lungă.

De la finalizarea proiectului până acum s-a întâmplat să preiau o nouă generație de elevi, clasa pregătitoare, așa că într-un fel gustul schimbării cu care am venit de la Brașov, s-a suprapus exact peste începutul unei noi generații, la școală. M-am întors așadar cu forța schimbării, și cu sentimentul că în sfârșit am găsit o comunitate, un grup de oameni față de care aveam un sentiment de apartenență, în sfârșit am simțit că tot ce fac eu la școală e bine și că mai sunt și alții care cred în asta, care fac asta și care cred cu tărie că lucrurile pot fi schimbate în felul acesta, al nostru. Am venit de acolo contaminată de posibilitatea schimbării.

Evident, în septembrie am început anul școlar, iar odată cu el a (re)venit și sentimentul că de fapt nu-i așa ușor cum credeam. Oricum cele între cele două stări ale mele a avut loc un impact frontal: entuziasmul spiritului Aspire și realitatea școlii românești. Rezultatul ”impactului” e ce simt acum: conștientizarea situației actuale dar convingerea că sistemul poate fi schimbat!

Așadar, punctual și analitic, 7 lucruri despre Aspire for Teachers 2017:

  1. Am cunoscut o mulțime de oameni excepționali de la care am învățat atât de multe lucruri! De la informații practice, la conținuturi științifice, la exemple de bune practici și exemplificări ale unor situații de viață. La Aspire am avut posibilitatea să învăț de la cei mai buni, am avut bucuria să cunosc oameni inspiraționali care prin simpla lor prezență m-au făcut să mă simt capabilă de orice îmi propun, oameni care de la care m-am molipsit cu energie, curaj și sentimentul că pot mai mult.
  2. Am învățat că totul pornește de la mine. E nevoie să mă cunosc mai bine, să-mi scanez cu mai mai multă atenție emoțiile și sentimentele, să fiu mult mai atentă și mai conștientă, să investesc în mine și să cresc pentru a putea da mai departe la rândul meu.
  3. Am învățat să am curaj. Să vorbesc despre ce fac eu, să ies în față și să spun cu încredere, fiindcă greșeala e parte din experiență și e parte din învățare. Am învățat că e în regulă să greșesc și că pot să mă comport absolut natural de câte ori mi se întâmplă asta. Nu e nevoie de perfecțiunea, care oricum nu există, ci e nevoie de curaj pentru a experimenta.
  4. Am învățat despre colaborare și echipă. Am învățat ce înseamnă cu adevărat colaborare și implicare, precum și competiție. Am învățat că împreună suntem mai puternici!
  5. Am învățat că sistemul poate fi schimbat prin noi toți. Că noi îl facem să funcționeze și noi îl putem schimba, dacă ne dorim cu adevărat asta. Prin felul fiecăruia de a fi, putem schimba modul întregului de a funcționa.
  6. Am fost contaminată cu dorința de a învăța, de a crește, de a cunoaște, de a mă perfecționa. De a-mi depăși limitele fiindcă se poate, mereu se poate mai mult.
  7. Am învățat să îndrăznesc! Pur și simplu să ies din teama impusă de sistem și să îndrăznesc să fac ce e mai bine pentru copiii din clasă, pentru educația și creșterea lor, pentru ceea ce o să devină ei peste ani. Pur și simplu să nu mă las intimidată de nimic, atâta timp cât tot ce fac eu la catedră e pentru binele copiilor.

 

Lista ar putea continua cu foarte multe alte elemente, însă aș prefera să vă las să descoperiți singuri, ce presupune Aspire for Teachers.

Eu nu pot decât să fiu extrem de recunoscătoare că timp de o săptămână am învățat atât de multe lucruri și am legat prietenii atât de prețioase, am cunoscut oameni care m-au convins că se poate și că ceea ce facem noi este minunat și că e bine să facem lucrurile așa cum simțim. Sunt recunoscătoare că am participat și dacă aveam dubii referitoare la munca mea de la catedră ele au dispărut. E esențial să construiesc cu demnitate și încredere, exact așa cum simt.

Mulțumesc, Aspire for Teachers!

 

Badiu Claudia

Articole, Fără categorie

No description. Please update your profile.

9 Comments

Marius Lobaza

septembrie 16, 2017 at 9:06 pm

Foarte bine scris! Imi pare bine ca te-am cunoscut si iti doresc mult, mult succes.
Marius

    Badiu Claudia

    septembrie 23, 2017 at 4:44 am

    Și eu mă bucur mult că te-am cunoscut și că am avut posibilitatea să învățăm împreună. 🙂

Marin Daniela

septembrie 17, 2017 at 7:02 pm

Minunat! Ai reusit sa transpui in cuvinte trairile tuturor participantilor. Succes cu noua generatie care se va bucura de inspiratia ta!

    Badiu Claudia

    septembrie 23, 2017 at 4:44 am

    Mulțumesc!

Mihai Oana

septembrie 21, 2017 at 7:29 pm

Succes cu noua generație!
Mi-ar plăcea sa pot participa la un astfel de curs.Cum ați procedat cu înscrierea? Puteți să-mi dați câteva detalii?
Tare mi-ar plăcea sa particip la astfel de formari, dar cred ca sunt numai în vacanță, nu?
Voi aștepta un răspuns. Numai bine!

    Badiu Claudia

    septembrie 23, 2017 at 4:48 am

    Mulțumesc!
    Puteți urmări pagina de Facebook, ”Aspire for Teachers” sau pagina de web. Undeva prin aprilie-mai încep înscrierile. Îmi amintesc că ultima zi de trimitere a aplicațiilor a fost 15 iunie. În prima etapă trebuie să trimiteți CV-ul și răspunsul la trei întrebări stabilite de organizatori. În etapa următoare, cine trece de prima selecție va participa la un interviu prin telefon. Participanții selecționați vor fi anunțați pe mail și de acolo începe minunea! 🙂

Didina Botgros

octombrie 9, 2017 at 5:29 pm

Felicitari, Claudia! Te admir cu mare drag! Succes in intreaga activitate!

    Badiu Claudia

    octombrie 9, 2017 at 7:11 pm

    Mulțumesc! Mă bucur că am avut ocazia să te întâlnesc! 🙂
    Succes în tot ce faci!

Nick Munteanu

noiembrie 1, 2017 at 7:11 pm

Bună, Claudia. M-am regăsit în fiecare cuvânt pe care l-ai scris despre experiența Aspire for Teachers. Am avut aceleasi senzatii după primul program. Mă bucur că te-am cunoscut şi că i-am cunoscut pe toți. Este o comunitate puternică și extraordinară. Am încredere ca lucrurile se vor schimba în bine, doar să avem răbdare.