Ciupercuțele vesele
Elevii se pot juca individual, în perechi sau în echipă acest joc. În primă fază i-am rugat pe copilași să așeze piesele în ordine, de la cele mai puține la cele mai multe, iar apoi de la cele mai multe la cele mai puține. Variante ale jocului sunt o mulțime:
- După ce sunt aranjate în ordine, un membru al echipei se întoarce cu spatele, iar celălalt face o schimbare în șir. Colegul se întoarce și trebuie să-și dea seama care e greșeala și să corecteze.
- Ne ghidăm după expresia fiecărei ciupercuțe și încercă să ghicim cum se simte sau ce simte.
- Copilașii sunt provocați să formeze mulțimi cu tot atâtea elemente câte buline are prima ciupercuță, sau a cincea, sau oricare alta.
- Încercăm să ne dăm seama de câte bulinuțe mai are nevoie fiecare ciupercă pentru a avea 10 buline.
- Alegem o ciupercă, de exemplu 5. Elevii aleg ciupercile care au mai multe buline decât aceasta și le pun deasupra ei, iar cele care au mai puține buline, dedesubt.
- Numărăm din 2 în 2, sau din 3 în 3 urmărind cu degetul numărul bulinelor și cifra potrivită.
- Încercăm să inventăm o poveste cu una dintre ciuperci și cu numărul de buline pe care ea îl are pe pălărie. De ce are atâtea buline? De unde le are? De la cine le-a primit?
Și orice ne mai putem imagina. Dacă aveți și alte sugestii, vă rog să le lăsați în comentarii.
Documentul .pdf îl găsiți accesând link-ul de mai jos. Spor la joacă! 🙂
Ciupercuțele vesele
2 Comments